Home
Deutsch: für Ärzte
Română: pt. medici
Despre noi
Newsletter
Lansări de carte
Reviste de diabet
Noutăţi medicale
Forum medical
Archivă noutăţi med.
Articole medicale
Date importante
Pagina cititorului
Noutăţi diverse
Personalităti
Arhiva
Cooperari
Burse
Redactori
Contact
Pentru pacienţi

Definiţa şi descrierea diabetului zaharat

                       

 

            Definiţia. În categoria diabetul zaharat se înscriu un grup de boli metabolice caracterizate prin hiperglicemie rezultatǎ din deficite ale secreţiei de insulinǎ, a acţiunii insulinei sau a amândorora. Hiperglicemia cronicǎ din diabet este asociatǎ în timp cu distrucţii şi disfuncţii ale diferitelor organe, în mod special ochii, rinichii, nervii, inima şi vasele de sânge.

 

            Tipuri de diabet. Există două clase de diabet (tip 1 şi tip 2) care cuprind majoritatea pacienţilor, existând însa suptipuri mai puţin frecvente. Pentru o clasificare mai detaliată vezi următorul capitol (clic pt. detalii).

 

            Patogeneză. Câteva procese patologice sunt implicate în apariţia şi dezvoltarea diabetului zaharat. În patogeneza tipului 1 de diabet o reacţie autoimună duce la distrugerea celulelor ß-pancreatice cu deficit absolut de insulină. În patogeneza tipului 2 de diabet zaharat, primul proces este în general rezistenţa tisularǎ la acţiunea insulinei ceea ce implică o hipersecreţie compensatoare de insulină. Este vorba deci de un deficit funcţional de insulină. Datorită perturbărilor metabolice din cadrul diabetului (hiperglicemie, hiperlipemie, stress oxidativ), precum şi a unei suprasolicitări a celuleor ß pancreatice, începe procesul de distrugere a celulelor β pancreatice, care are ca şi urmare o secreţie deficitarǎ de insulinǎ ducând la un deficit relativ de insulină.

Mecanismele patogenetice ale celorlalte tipuri de diabet vor fi descrise la capitolele respective.

 

             Consecinţe. Dezechilibrele apǎrute în metabolismul carbohidraţilor, grǎsimilor şi a proteinelor, se datoreazǎ acţiunii ineficiente a insulinei asupra ţesuturile ţintǎ. Acţiunea ineficientǎ a insulinei se datoreazǎ secreţiei insuficiente de insulinǎ şi/sau diminuării rǎspunsului tisular faţǎ de insulinǎ în unul sau mai multe puncte din complexul lanţ de acţiune a hormonului. Secreţia scǎzutǎ de insulinǎ şi acţiunea ineficientǎ a acesteia pot coexista la acelaşi pacient, astfel încât nu se poate cunoaşte cauza primarǎ a hiperglicemiei.

 

            Simptome. Simptomele unei hiperglicemii ridicate includ poliuria, polidipsia, scǎderea în greutate, uneori cu polifagie. Anumite infecţii pot de semenea acompania hiperglicemia. Consecinţa majorǎ acutǎ a hiperglicemiei necontrolatǎ este cetoacidoza sau sindromul hiperosmolar (clic pt. detalii) cu sau fǎrǎ cetoacidozǎ.

 

            Complicaţii. Complicaţiile pe termen lung ale diabetului cuprind retinopatia cu pierderea potenţialǎ a vederii; nefropatia care determinǎ în timp instalarea insuficienţei renale; neuropatia perifericǎ amplificatoare a riscului de dezvoltare a ulcerelor de membre inferioare ducând potenţial la amputaţii; neuropatia autonomă care determinǎ în funcţie de predilecţia afectării la o anumită persoană simptome gastrointestinale, genitourinare, cardiovasculare şi disfuncţie sexualǎ. Pacienţii cu diabet prezintǎ o incidentǎ crescutǎ a aterosclerozei. Hipertensiunea şi dislipidemia apar de asemenea frecvent.

 

             Diagnostic. Tipului 1 de diabet se pune în general din păcate în majoritatea cazurilor în cadrul cetoacidozei diabetice (clic pt. detalii in curand- articol in lucru). S-au evidenţial markeri serologici care permit depistarea persoanelor cu susceptibilitate sau forme incipiente de diabet tip 1, dar aceste determinări de laborator sunt sofisticate şi nu se pretează la un screening populaţional (clic pt. detalii in curand- articol in lucru). Aceste teste se recomandă la persoane cu o încărcare ereditară ridicată.

Diagnosticul altor tipuri de diabet (de tip 2, de sarcină, toxic, etc.) are loc de cele mai multe ori în faze în care hiperglicemia este moderată, fǎrǎ semne şi simptome clinice; aceasta poate exista mult timp înainte de depistarea diabetului propriu-zis. În timpul perioadei asimptomatice, anormalităţile din metabolismul glucidic pot fi evidenţiate prin determinarea glucozei plasmatice a jeune şi/apoi, efectuând testul glicemiei provocate prin administrare oralǎ de glucozǎ (clic pt. detalii in curand- articol in lucru).

 

            Diagnosticul de diabet se poate schimba în timp, în funcţie de procesul patologic de bazǎ (ex. diabet gestaţional care poate să se remită postpratum, sau să persiste)(clic pt. detalii). Procesele infecţioase precipită în general diagnosticul unui diabet sau al unei forme premergătoare acestuia prin creşterea temporară a necesarului de insulină, neffind însă neapărat cauza diabetlui.

 

     Tratament. În anumite cazuri (de ex. diabet de tip 2 sau gestaţional), hiperglicemia poate fi corectatǎ prin scǎderea în greutate, exerciţii fizice şi/sau reducerea ingerǎrii de glucozǎ. Aceste cazuri nu necesitǎ administrarea de insulinǎ. Unii pacienţi pot fi trataţi prin administrare orală de medicamente care îmbunătăţesc insulinosenzitivitatea sau stimuleaza secreţia restantă de insulină (clic pt. detalii in curand- articol in lucru). Alţi pacienţi, a căror secreţie endogenă de insulină nu acoperă nevoile (tip 2 de diabet în primele etape alebolii), necesitǎ o suplimentare externă de insulinǎ. Pacienţii cu distrucţie masivǎ a celulelor β ( tip 2 de diabet avansat, sau tip 1), necesitǎ un aport de insulină care poate fi asigurat exclusiv prin administrare externă (clic pt. detalii).

 

 

Autor: Paul Enus-Raduca

 

Sursă: Diagnosis and Classification of Diabetes Mellitus - Diabetes Care, Vol. 31, Supplement 1, Jan 2008, pag. S55

 

to Top of Page

Contact: | stirban@stirban.de