24.10.2008... O zi superbă de toamnă în care ne aflam la Sinaia cu ocazia ediţiei a 5-a NeuRoDiab. Aplicasem în urmă cu câteva luni pentru bursa de studiu în vederea desfăşurării unui stagiu clinic şi de cercetare de o lună la Herz und Diabeteszentrum, NRW, Bad Oeynhausen, Germania (bursă acordată de Federaţia Română de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice, Asociaţia Germano-Română pentru Cercetarea Complicaţiilor Diabetului Zaharat şi Wörwag Pharma GmbH & CoKG). Vestea extraordinară a câştigării bursei am primit-o de la Alin Ştirban în acea zi. Deşi pe Alin avusesem bucuria să îl cunosc încă de la prima mea participare la un Congres al Societăţii Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice (Timişoara 2005), emoţiile din acea zi au fost depăşite doar de cele pe care le-am avut înainte de a ajunge în Bad Oeynhausen.
Perioada pe care am petrecut-o la HDZ (luna mai 2009) s-a dovedit a fi cu adevărat una dintre cele mai utile, plăcute şi incitante experienţe. Am descoperit pas cu pas Diabeteszentrum şi am fost impresionată de colectivul de acolo şi de realizările acestuia. Cunoscând colectivul Clinicii am avut parte de o surpriză foarte plăcută: cinci dintre medicii rezidenţi sunt români. Cu ajutorul lor mi-am îmbunătăţit cunoştinţele legate de cercetarea clinică, tratamentul diabetului zaharat în general (şi tratamentul cu pompe de insulină în special); una dintre pasiunile mele fiind reprezentată de studiul piciorului diabetic, am petrecut foarte mult timp în sălile de microchirurgie ale clinicii (patru la număr).
Toate acestea au fost posibile cu sprijinul permanent al întreg personalului de la HDZ, de la Prof. Univ. Dr. med. Diethelm Tschöpe la asistentele medicale din sala de pansamente, cărora le mulţumesc.
Sunt foarte multe aspecte ale şederii în Bad Oeynhausen despre care pot spune că au avut un impact deosebit asupra mea. Însă mai presus de orice metodă de ultimă generaţie de diagnostic şi tratament, am fost impresionată de medicii români pe care i-am întâlnit la HDZ, de dăruirea şi priceperea lor. Le mulţumesc doamnelor şi domnilor doctori Alexandra Pop, Monica Negrean, Simona şi Fineas Năndrean, Nicoleta Borza şi Paul Enuş.
Le sunt profund recunoscătoare doamnei Profesor Universitar Doctor Maria Moţa şi doamnei Norina Gavan (country manager Wörwag Pharma) pentru tot sprijinul acordat.
Şi în mod deosebit îi mulţumesc Dr. med. Alin Ştirban; sper ca perioada petrecută împreună să constituie începutul unei colaborări fructuoase şi al unei prietenii trainice.
02.08.2009 Dr. Nicoleta Mitroi, Craiova.
O LUNĂ LA HERZ- UND DIABETESZENTRUM NRW– BAD OEYNHAUSEN, GERMANIA
În luna iunie 2009 am avut oportunitatea să particip timp o lună la activitatea Herz- und Diabeteszentrum NRW Bad Oeynhausen, Germania, cu ocazia obţinerii unei burse de studiu acordată de Federaţia Română de Diabet, Nutriţie şi Boli metabolice, Asociaţia Germano-Română pentru Cercetarea Complicaţiilor Diabetului Zaharat şi firma Wörwag Pharma România.
Debutul experienţei germane a fost firesc, într-o atmosferă caldă, fiind întâmpinată cu prietenie de Dr. Alin Ştirban, Prof. Diethelm Tschöpe şi de colegii din Herz- und Diabeteszentrum, între care am avut surpriza să descopăr şi medici români. De altfel, în acest colectiv cu standarde calitative înalte, alături de medicii germani, am descoperit medici de diverse naţionalităţi, confirmând faptul că medicina este universală.
Unul dintre beneficiile majore ale participării la acest stagiu a fost asistarea la procedurile de tratament ale piciorului diabetic, ramură a diabetologiei care nu este încă prezentă în România în mod oficial, în cadrul Programului Naţional de Sănătate. În prezent complicaţiile piciorului diabetic, de obicei descoperite în stadiu avansat, sunt tratate convenţional, nespecific, în secţiile chirurgicale din spitalele româneşti. Sunt făcute eforturi pentru abordarea acestui aspect de importanţă majoră atât în prevenţia primară cât şi cea secundară a comorbidităţilor legate de piciorul diabetic în cadrul specialităţii de Diabet din România. De reţinut, din această experienţă recentă, este rata crescută de vindecare a ulcerelor piciorului diabetic cu metode corespunzătoare de diagnostic şi tratament. Pentru aceasta, Herz- und Diabeteszentrum pune la dispoziţie cele mai noi metode de diagnostic şi tratament, precum şi săli speciale şi instrumentar specific pentru intervenţie, tratament şi pansament. De asemenea, există o zonă specială, izolată, unde sunt investigaţi şi trataţi pacienţii cu infecţii cu germeni rezistenţi.
Secţia clinică este extrem de bine organizată, cu acelaşi standard înalt de diagnostic şi tratament. Terapia este susţinută de educaţia continuă, structurată pe module, la care participă persoanele internate şi care abordează toate ariile informaţionale specifice din diabetul zaharat tip 1 şi tip 2, alimentaţie, hipoglicemii, tratament cu insulină, pompe de insulină.
Herz- und Diabeteszentrum din Bad Oeynhausen include un departament de cercetare sub conducerea prof. Dietelm Tschöpe. Dr. Alin Ştirban este unul dintre promotorii cercetării clinice experimentale în acest centru, având, alături de prof. Tschöpe numeroase publicaţii recente în reviste internaţionale de impact.
Alături de valenţele amintite, Herz- und Diabeteszentrum din Bad Oeynhausen este cel mai mare centru de transplant cardiac la nivel mondial şi un centru cardiologic cu renume internaţional.
Toată această experienţă a generat deschiderea unor noi orizonturi în practica clinică precum şi iniţierea unor proiecte de cercetare care întăresc colaborarea cu Herz- und Diabeteszentrum din Bad Oeynhausen.
Alături de beneficiile ştiinţifice, doresc să subliniez şi aspectul comunicării. Lucrul în echipă s-a desfăşurat într-o atmosferă tonică, cu bunăvoinţă, dar şi umor fin, fiind la fel de firesc să pun întrebări cât şi să mi se explice.
În tot acest timp am avut bucuria să descopăr oameni şi locuri de neuitat, pe care îi voi purta mereu în suflet. Bad Oeynhausen este un oraş liniştit cu case cu flori, cu parcuri imense în care îşi traiesc veacul stejari şoptitori şi care adăpostesc iepuraşi şi multe, multe păsări netemătoare. Un loc desprins cu adevărat din poveştile de Fraţii Grimm.
Cred că acest stagiu de pregătire este o iniţiativă extraordinară care face conexiunea între două lumi medicale diabetologice, între care cea germană este la un înalt standard din punct de vedere investigaţional şi terapeutic, iar cea românească este cea dornică să absoarbă cele mai noi informaţii şi tehnici pentru atingerea acestor desiderate.
Dr. Andreea Moroşanu,
Medic specialist în Diabet, Nutriţie şi Boli metabolice, Doctor în Medicină
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, Galaţi