În prezent, acele disponibile sunt atât de subţiri şi fine, încât reacţiile cutanate apar mai rar şi locurile de injectare se vindecă notabil mai repede. Schimbarea locului de injectare nu mai este astfel atât de des necesară.
Cu acele mai groase, schimbarea locului de injectare era mai frecvent efectuată, pentru a se evita formarea sclerozei si a ţesutului cicatriceal, datorită cărora insulina nu mai putea fi absorbită corespunzator. Regiunile astfel modificate nu mai puteau fi folosite pentru tratament.
În prezent se recomandă ca schimbarea aleatorie între regiunile de injectare abdominală/coapsa superioară sa fie evitată şi insulina, ca regulă, sa fie injectată în acelaşi moment al zilei în aceeaşi regiune anatomică, utilizându-se însă locuri diferite de înţepare. Motivul pentru aceasta ar fi că insulina administrată în regiuni diferite, acţionează cu viteze diferite şi astfel, prin schimbarea necontrolată a locului de injectare se poate ajunge la fluctuaţii nedorite ale glicemiei.
Ca şi regulă, insulina se administrează subcutanat, mai precis în ţesutul gras subcutanat. Efectul cel mai rapid se obţine prin injectarea insulinei în abdomen. Efectul se instalează mai lent în cazul injectarii în fesă şi cu latenţa cea mai mare în coapsă. Braţul nu ar trebui folosit ca loc de administrare, întrucât injectarea eronată în ţesutul muscular poate conduce la o absorbţie neaşteptat de rapidă şi la apariţia hipoglicemiei. De asemenea, nici regiunea fesieră nu este recomandată, datorită lipsei de vizibilitate a locului de injectare si a dificultăţii injectării propriu-zise. Schimbarea în cursul zilei a locului de injectare este însă importantă, pentru a evita inflamaţia şi infecţia ţesutului gras subcutanat. Insulinele cu durată scurtă de acţiune ar trebui injectate în abdomen, pentru o acţiune mai rapidă, în timp ce insulinele cu durată lungă de acţiune pot fi injectate de asemenea şi în coapsă.
Injectarea insulinei se poate face fie convenţional prin intermediul seringilor de plastic de unică folosinţă, fie cu ajutorul “penurilor”, uşor de manevrat şi mai des folosite în prezent. Atât pentru seringi cât şi pentru penuri, există pe piaţă mai multe insuline de concentraţii diferite, care nu trebuie confundate. Pentru injectarea cu ajutorul penului se foloseşte insulina de tip U 100. În cazul acesteia la 1 ml de lichid corespund 100 de unităţi de insulină. Această insulină poate fi injectată şi prin intermediul seringilor de unică folosinţă special fabricate pentru insulina U 100. De asemenea sunt disponibile seringi de unică folosintă pentru insulina de tip U 40, în cazul căreia 1 ml de lichid conţine 40 unităti de insulină.
Tehnica injectarii
După cum s-a menţionat anterior injecţia de insulină trebuie administrată în ţesutul gras subcutanat (injecţie subcutanată). Dacă e folosită o insulină cu acţiune intârziată (retard, sub formă de suspensie), aceasta trebuie amestecată corespunzator înaintea injectării, pentru a-şi putea exercita acţiunea în organism. Aceasta se realizează prin rotiri repetate ale ampulei sau penului între palme sau prin scuturarea uşoara a ampulei. În cazul utilizării unei insuline sub formă de soluţie clară, fie ea normală sau cu acţiune foarte rapidă, amestecul nu este necesar. După încărcarea seringii de insulină respectiv dupa reglarea dozei în cazul penului, se efectuează cu o mână o plică cutanată, în care se injectează cu cealaltă mână înţepând cu acul în unghi de 45 – 90 grade. Lungimea acelor şi unghiul înţepăturii se ajustează după grosimea ţesutului gras subcutanat. Dacă acesta este foarte gros sau dacă se folosesc ace foarte groase, se poate înţepa perpendicular pe plica cutanată. Insulina injectata în ţesutul subcutanat este apoi absorbită în egală măsură în sânge. Ca şi regulă, se folosesc ace cu lungimea de 6, 8 sau 12 mm. În cazul unui ţesut subcutanat mai gros sunt necesare ace mai lungi.
Autori: Prof. Dr. med. Helmut Schatz (Bochum); Dr. med. Melanie Stapperfend, Prof. Dr. med. Werner Scherbaum (Düsseldorf);
Articolul de mai sus este un rezumat al articolelor care pot fi citite în original în limba germană sub următoarele linkuri:
http://www.diabetes-deutschland.de/1362.htm
http://www.diabetes-deutschland.de/1047.htm
http://www.diabetes-deutschland.de/4648.htm
http://www.diabetes-deutschland.de/1643.htm
Traducere şi adaptare : Dr. Paul Enuş Răduca, Dr. Fineas Năndrean.
